Știri Qub – Proiect pilot

Dată

Proiectul pilot anunțat de Primăria Craiova cu privire la transportul școlar, va fi pus în aplicare. Pentru început vorbim despre înființarea a patru trasee. Au fost alese unități de învățământ din zona centrală a municipiului, Șoala Gimnazială „Traian”, Școala Primară „Terraveda”, Colegiile Naționale„Elena Cuza” și „Carol I”. Acestea au între șase și nouă kilometri și vor avea câte un autobuz. Primăria Craiova a anunțat că părinții urmează să își dea acordul pentru ca elevii să folosească acest tip de transport gratuit.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Emisiuni

Cinematograful din Drobeta prinde viață după 20 de ani – MozaiQub

Cinematograful „Porțile de Fier” din Drobeta-Turnu Severin prinde din nou viață. După două decenii de tăcere și degradare, clădirea emblematică revine în centrul atenției, pregătită ...
Actualitate

Artă pentru a doua șansă – VoxQub

30 de persoane private de libertate din Penitenciarul Timișoara participă, în luna iulie, la ateliere de creație artistică organizate în cadrul proiectului cultural „Out of ...
Actualitate

Muzeu virtual inaugurat la Caransebeș – VoxQub

Muzeul Județean din Caransebeș lansează, în premieră națională, un muzeu virtual care integrează realitate augmentată și scanări 3D ale pieselor de tezaur.
Actualitate

Vânzarea mașinii blocată de datorii – VoxQub

Guvernul pregătește o nouă legislație care condiționează vânzarea de autoturisme de achitarea tuturor datoriilor fiscale, atât de către vânzător, cât și de cumpărător.

Alte
știri