Știri Qub – Profesorii scapă de cerințele școlilor

Dată

Profesorii titulari afectaţi de restructurare, dar şi cei care vor să îşi mute catedra, pot candida pe posturile libere, fără să mai fie restricţionaţi de condiţiile impuse de şcoli şi grădiniţe. Aceste condiții nu se aplică în perioada stării de alertă, spun inspectorii şcolari din Dolj. Transferul este condiţionat doar în cazul profesorilor care vor să treacă pe posturi din altă specialitate, iar evaluarea se va face din materia respectivă. Profesorii care se transferă depun doar dosarul în care se găseşte o fişă de evaluare pe baza căreia se stabileşte un punctaj. Conform calendarului pentru mişcarea personalului didactic, în 15 martie se afişează lista cu punctajul cadrelor didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate. În 19 martie se publică însă acordul sau refuzul consiliilor de administraţie din şcoli pentru transfer. Şedinţa publică de transfer pentru personalul restructurat se desfăşoară în 25 martie.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Moștenirea lui Mihai Leu, puterea de a inspira mereu – MozaiQub

Sportul românesc își ia rămas bun de la un campion de legendă, un luptător cu o carieră strălucitoare și o poveste de viață care a ...
Actualitate

Protest al angajaților ABA Jiu și SGA Dolj față de tăierile salariale – VoxQub

Angajații Administrației Bazinale de Apă Jiu și Serviciului de Gospodărire a Apelor Dolj au protestat împotriva reducerii sporurilor pentru condiții vătămătoare și complexitatea muncii, care ...
Actualitate

Master în asistență socială militară la UVT – VoxQub

Universitatea de Vest din Timișoara lansează un program masteral unic în România, dedicat asistenței sociale militare. Programul va forma specialiști capabili să ofere consiliere și ...
Actualitate

95 de hectare afectate de incendii în județul Arad – VoxQub

Pompierii din județul Arad au intervenit pentru stingerea a 46 de incendii de vegetație uscată și culturi agricole, care au distrus aproximativ 95 de hectare, ...

Alte
știri