Știri Qub – Măștile textile de protecție

Dată

Măștile textile trebuie să aibă trei straturi de protecţie şi să nu fie prevăzute cu valvă, recomandă Organizația Mondială a Sănătății. Dintre cele trei straturi, cel interior, care vine în contact cu pielea, trebuie să fie din bumbac absorbant, cel intermediar din polipropilenă, iar cel exterior poate fi din acelaşi material sau dintr-un poliester rezistent la umezeală, a explicat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal. Organizaţia recomandă şi examinarea ambalajului în care se află măştile pentru a verifica dacă au fost testate în laborator, garantează cel puţin 70 la sută din filtrarea microparticulelor de salivă şi îşi menţin proprietăţile după cel puţin cinci spălări. În plus, este recomandat ca măștile să acopere gura, nasul şi bărbia, fără a lăsa spaţii descoperite şi să-i permită utilizatorului să respire. De asemnea, acest tip de măşti, care nu sunt medicale şi sunt reutilizabile, trebuie păstrate în pungi de plastic sau în ambalaje sigure înainte şi după folosire şi spălate cu săpun sau detergent, preferabil la 60 de grade. Totodată, folosirea a două măşti de pânză în acelaşi timp poate prezenta unele riscuri, deoarece ar îngreuna respiraţia celor care le utilizează şi care ar fi astfel nevoiţi să le îndepărteze uneori pentru a lua o gură de aer.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Emisiuni

Expunerea la soare – echilibrul fragil dintre beneficii și riscuri – Rețeta Compensată

Soarele este o una dintre cele mai vechi metode de vindecare, o resursă naturală folosită de mii de ani pentru întărirea sistemului imunitar și pentru ...
Actualitate

APIA a început plata subvențiilor pentru sprijinul cuplat – VoxQub

APIA a transferă banii către fermierii care beneficiază de sprijinul cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.000 de agricultori din sectorul vegetal primesc în total peste ...
Actualitate

Proiecte pentru tineret finanțate la Timișoara – VoxQub

Paisprezece inițiative dedicate tinerilor din Timișoara primesc sprijin financiar în valoare totală de un milion de lei, prin programul „Tineret în acțiune”, derulat de Centrul ...
Actualitate

Rabla 2025 începe pentru persoanele fizice – VoxQub

Sesiunea de înscrieri în Programul Rabla 2025 destinată persoanelor fizice se deschide astăzi , de la ora 10:00, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Cei ...

Alte
știri