Știri Qub – Licitații de masă lemnoasă, sancționate

Dată

Licitaţiile de masă lemnoasă organizate de Direcţia Silvică a judeţului Caraş-Severin au fost sancţionate contravenţional de Garda Forestieră Timişoara. În urma controalelor s-au constatat numeroase încalcări ale prevederilor legale. Comisarul şef al Gărzii Forestiere Timişoara, Amar Ienea, a declarat că, pentru faptele constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 46.000 de lei, sancțiunile fiind aplicate atât reprezentantului legal al Direcției Silvice Caraș-Severin, cât şi tuturor membrilor comisiilor de preselecție și licitație. Având în vedere multitudinea neregulilor constatate, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara vor continua verificările.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Emisiuni

Ziua Inspecției Muncii marcată la Timișoara – MozaiQub

Inspecția Muncii este una dintre instituțiile-cheie în asigurarea respectării drepturilor angajaților și a obligațiilor legale ale angajatorilor. Anual, inspectoratele teritoriale desfășoară mii de controale în ...
Actualitate

Control la Aquatim după poluarea râului Bega – VoxQub

Autoritățile au demarat un control la Aquatim, operatorul regional de apă-canal din Timișoara, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultimele zile, care au condus la ...
Actualitate

Muncă nedeclarată și amenzi mari în Caraș-Severin – VoxQub

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat, în luna iunie, 175 de controale pentru verificarea respectării legislației muncii și a normelor de securitate.
Actualitate

Controale extinse la concediile medicale după creșterea cazurilor suspecte – VoxQub

Ministerul Sănătății anunță controale extinse la nivel național, după ce au fost identificate nereguli grave în eliberarea concediilor medicale, în special pentru afecțiuni minore.

Alte
știri