Știri Qub – Înscrierea copiilor în clasa pregatitoare

Dată

Ministerul Educației a emis metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 – 2022, precum și calendarul aferent acestui proces. Cererile de înscriere în clasa pregătitoare vor putea fi completate începând cu data de 29 martie, iar înscrierea copiilor se va derula în două etape. Așadar, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligația să înscrie copiii în clasa pregătitoare. Este valabil și în cazul celor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată, spun autoritățile. Ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările părinților și cu prevederile metodologiei.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Sat din Gorj, obligat să renunțe la canalizare după un control – VoxQub

Într-un sat din județul Gorj, localnicii sunt nevoiți să se debranșeze de la rețeaua de canalizare după ce un control a scos la iveală că ...
Actualitate

Dispensarul din Radna va fi preluat de Primăria Lipova – VoxQub

Ministerul Transporturilor pregătește transferul dispensarului medical din Radna către Primăria Lipova, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică până pe 26 septembrie. ...
Actualitate

Stagiu militar voluntar de patru luni pentru tinerii din rezervă – VoxQub

Un nou program militar voluntar destinat tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani este în pregătire, în contextul modificării cadrului legislativ privind rezerva ...
Actualitate

UPU din noua clădire a Spitalului de Copii se deschide pe 29 septembrie – VoxQub

Unitatea de Primiri Urgențe din noul corp al Spitalului de Copii din Timișoara va deveni funcțională începând cu data de 29 septembrie.

Alte
știri