Știri Qub – Exerciții pentru Covid-19

Dată

Pacienții care au avut Covid-19 vor putea face exerciții respiratorii online. Acestea vor fi puse la dispoziție de către specialiștii de la spitalul Victor Babeș din Timișoara timp de mai multe zile. Ele pot fi făcute și de acasă și vor porni de la exerciții simple până la cele mai complexe. Fiecare filmuleț va fi însoțit de o scurtă descriere a exercițiului și exemplificarea modului în care trebuie făcut.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Profesorii titulari vor primi ore prin inspectorat – VoxQub

Creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână din toamna acestui an nu va duce la pierderea posturilor pentru profesorii titulari, potrivit Ministerului Educației.
Actualitate

RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea mașinii – VoxQub

Certificatul RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea unui autovehicul, se obține exclusiv online, de pe site-ul oficial al Registrului Auto Român.
Actualitate

Timișoara lipsește din selecția Festivalului Național de Teatru – VoxQub

Nicio producție a teatrelor din Timișoara nu a fost selectată pentru ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, care va avea loc la ...
Actualitate

Demolarea pasarelei de la Gara de Nord ar putea fi amânată – VoxQub

Pasarela pietonală care leagă cartierul Blașcovici de Gara de Nord din Timișoara urmează să fie închisă și demolată, începând cu 14 iulie, ca parte din ...

Alte
știri