Știri Qub – Eșecul liberalizării pieței de energie electrică sancționat

Dată

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a dat amenzi pentru eșecul liberalizării pieței, care ar fi trebuit să funcționeze de la 1 ianuarie. Patru furnizori – Hidroelectrica, Electrica, E.ON și Enel – au fost amendați cu puțin peste două milioane de lei în total. Autoritatea spune că aceste companii nu au respectat reglementările privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei. ANRE arată că în urma sesizărilor venite de la consumatori, a verificat dacă furnizorii au respectat termenele de transmitere a ofertei și de încheiere a contractului, dar și modul în care au funcționat call-centerele.Cea mai mare amendă a fost primită de Hidroelectrica de – 410 mii de lei – pentru că nu a respectat prevederile privind modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie. Totodată, compania nu a respectat nici termenul de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice și nici pe cel de cinci zile de încheiere a contractelor de furnizare.Electrica Furnizare şi E.ON Energie au fost sancţionate fiecare cu 400 de mii de lei pentru nerespectarea termenului de transmitere a ofertelor și pe cel de încheiere a contractelor. Nici cei de la Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au respectat termenul de cinci zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice, așa că au fost sancționați și ei cu câte 400 de mii de lei.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Emisiuni

Cetatea Severinului, străjerul de pe malul Dunării – MozaiQub

Cetatea Severinului este o fortificație medievală ridicată pe ruine romane, în orașul Drobeta-Turnu Severin. Construită în secolul al XIII-lea, a avut un rol strategic în ...
Actualitate

Grecia introduce reguli stricte în trafic și amenzi mari pentru șoferi – VoxQub

Grecia a adoptat un nou Cod Rutier, care impune sancțiuni mult mai dure pentru încălcările grave ale regulilor de circulație. Noile norme vizează reducerea accidentelor ...
Actualitate

ADR Vest lansează sesiuni de informare pentru firmele din Hunedoara – VoxQub

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest organizează, în această lună, două sesiuni de informare dedicate antreprenorilor și organizațiilor din județul Hunedoara care vor să acceseze fonduri ...
Actualitate

Anularea ridicării mașinilor se face doar la judecătorie – VoxQub

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit oficial că solicitările de anulare a dispozițiilor de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public pot ...

Alte
știri