Știri Qub – Date actualizate

Dată

Băncile din România transmit clienților că actualizarea datelor personale este obligatorie prin lege și că în lipsa acesteia sunt nevoite să oprească relația cu ei. Actualizarea datelor personale reprezintă o obligație legală stabilită de Parlament și Banca Națională a României pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului. Pentru a deschide conturi și a derula contracte cu clienții, băncile spun că au obligația să strângă date personale precum: nume, prenume, data și locul nașterii, codul numeric personal sau un alt element unic de identificare similar, domiciliul, reședința, numărul de telefon, fax sau adresa de e-mail, ocupația, numele angajatorului și altele. În cazul refuzului clienților de a actualiza datele necesare sau în cazul refuzului persoanelor de a li se prelucra datele, instituțiile de credit au obligația de a nu deschide contul. De asemenea, trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu persoana respectivă, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Horia Colibășanu a cucerit Nanga Parbat – VoxQub

Alpinistul român Horia Colibășanu a reușit, în dimineața zilei de 4 iulie, să ajungă pe vârful Nanga Parbat (8.125 m), în Pakistan, al nouălea cel ...
Actualitate

Crește numărul deținuților la Penitenciarul Timișoara – VoxQub

Penitenciarul Timișoara se confruntă în 2025 cu un grad de supraaglomerare de 123%, având în custodie 1.035 de deținuți, peste capacitatea standard. În paralel, instituția ...
Actualitate

Burse pentru studenți doar pe perioada cursurilor – VoxQub

Ministerul Educației anunță că, din cauza măsurilor economice de reducere a cheltuielilor, bursele pentru studenți vor fi acordate doar pe perioada desfășurării cursurilor, fără plată ...
Actualitate

România sub cod portocaliu de caniculă – VoxQub

România se confruntă cu un val de caniculă, majoritatea zonelor fiind sub cod portocaliu sau galben până sâmbătă. Temperaturile maxime vor ajunge până la 40 ...

Alte
știri