Știri Qub – Cine face reacții adverse

Dată

Autoritățile au publicat profilul persoanei care manifestă reacţie adversă la vaccinul COVID-19. Vârsta medie a persoanelor care au raportat reacţii adverse după vaccinare este de 41 de ani şi în cea mai mare parte este vorba despre femei, a declarat, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă. Numărul total al reacţiilor adverse ca urmare a vaccinării cu vaccinurile împotriva COVID-19 în toată această perioadă, de la 27 decembrie, defalcat pe cele trei tipuri de vaccin indică că vaccinul Pfizer a atras după sine mai bine de 500 de reacţii de tip local, cu durere la locul de administrare şi peste 2300 de reacţii generale de tip febră, cefalee, dureri musculare, dureri articulare, stare de oboseală şi alergii de tip urticarian. Pe de o altă parte, vaccinului de la Moderna, care este administrat din data de 4 februarie a provocat 9 reacţii de tip local precum durerea la locul administrării şi 75 de reacţii generale. Iar pacienții vaccinați cu doza de la AstraZeneca au acuzat 7 reacții adeverse, 4 de tip local și 3 generale. Vaccinarea cu AstraZeneca a început în data de 15 februarie. Perioada medie între data vaccinării şi data debutului reacţiilor adverse a fost de 21 de zile.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Emisiuni

Cinematograful din Drobeta prinde viață după 20 de ani – MozaiQub

Cinematograful „Porțile de Fier” din Drobeta-Turnu Severin prinde din nou viață. După două decenii de tăcere și degradare, clădirea emblematică revine în centrul atenției, pregătită ...
Actualitate

Artă pentru a doua șansă – VoxQub

30 de persoane private de libertate din Penitenciarul Timișoara participă, în luna iulie, la ateliere de creație artistică organizate în cadrul proiectului cultural „Out of ...
Actualitate

Muzeu virtual inaugurat la Caransebeș – VoxQub

Muzeul Județean din Caransebeș lansează, în premieră națională, un muzeu virtual care integrează realitate augmentată și scanări 3D ale pieselor de tezaur.
Actualitate

Vânzarea mașinii blocată de datorii – VoxQub

Guvernul pregătește o nouă legislație care condiționează vânzarea de autoturisme de achitarea tuturor datoriilor fiscale, atât de către vânzător, cât și de cumpărător.

Alte
știri