Știri Qub – Ce se întâmplă cu facturile la energie?

Dată

Vicepreședintele Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, a declarat că instituția are în desfășurare un nou control la furnizori, control care vizează facturile de consum lunar ale clienților. ANRE a stabilit că indexul contorului citit de client este cel folosit în calculul facturii, atât cel de la vechiul, cât și cel de la noul furnizor. Modificarea reduce posibilitatea unor plăți mari pe consumuri estimate, situație care a apărut în contextul schimbării furnizorului de electricitate. ANRE a verificat modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie, dar și respectarea obligaţiei de a comunica în scris un răspuns către solicitant în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Insitituția a constatat nerespectări ale reglementărilor cu privire la activitatea de furnizare a energiei electrice şi a aplicat o serie de sancţiuni.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Blocaj în camerele de gardă – VoxQub

Unitățile de Primiri Urgențe sunt tot mai aglomerate, mai ales noaptea, din cauza valului de pacienți care se prezintă cu probleme ce ar putea fi ...
Actualitate

Reformă cu forța – MozaiQub

Învățământul românesc traversează o perioadă de presiune continuă, marcată de schimbări impuse într-un ritm accelerat. Cadrele didactice sunt tot mai împinse spre limite, între norme ...
Actualitate

Stagii plătite la Comisia Europeană pentru absolvenții de licee tehnice – VoxQub

Din 2026, Comisia Europeană va extinde programul de stagii Blue Book și pentru absolvenții de licee tehnice, nu doar pentru cei cu studii superioare.
Actualitate

Amenzi mai mari pentru turiștii care hrănesc urșii pe Transfăgărășan – VoxQub

Ministerul Mediului anunță modificări legislative și măsuri mai dure pentru gestionarea incidentelor cu urși de pe Transfăgărășan.

Alte
știri