Știri pe scurt – Vineri, 03 aprilie

Dată

Timișoara lansează proiectul unui parc fotovoltaic

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și executarea unui parc fotovoltaic, investiție destinată dezvoltării capacităților de producere a energiei regenerabile la nivel local.

Strategie urbană, actualizată pentru investiții culturale

Municipalitatea Timișoarei a anunțat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, pentru a permite includerea unor noi proiecte în vederea finanțării europene, printre care o sală de concerte pentru muzică contemporană, reabilitarea Palatului Baroc și dezvoltarea unui centru comunitar..

Sprijin financiar extins pentru românii vulnerabili
Guvernul României pregătește, pentru 2026, un pachet amplu de măsuri de sprijin financiar destinat persoanelor vulnerabile, care ar putea ajunge la milioane de beneficiari, inclusiv pensionari cu venituri mici, familii cu copii și persoane cu dizabilități. Ajutoarele includ sume acordate în funcție de venit, majorări ale prestațiilor sociale și stimulente educaționale

Ultima zi de schi la Muntele Mic
Sezonul de schi la Muntele Mic se încheie duminică, aceasta fiind ultima zi în care pârtiile vor mai fi deschise pentru turiști. Instalațiile de transport pe cablu vor funcționa între orele 09:00 și 17:30, iar condițiile meteo anunțate, cu vreme însorită, sunt favorabile practicării sporturilor de iarnă.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Știri pe scurt – joi, 23.07.2026 

Știri pe scurt – joi, 23.07.2026 
Actualitate

Elevii de la Shakespeare ar putea schimba școala din toamnă – VoxQub

Elevii de la Shakespeare ar putea schimba școala din toamnă - VoxQub
Actualitate

Școala digitală, pe avarii – VoxQub

Școala digitală, pe avarii - VoxQub
Actualitate

Șansa la reabilitare a minorilor, prelungită prin lege – VoxQub

Șansa la reabilitare a minorilor, prelungită prin lege - VoxQub

Alte
știri