Municipiul Timișoara a ales calea justiției pentru a tranșa o dispută financiară cu autoritățile centrale privind gestionarea fondurilor europene. La finalul lunii mai, Primăria a înregistrat un dosar la Tribunalul București prin care solicită judecătorilor anularea unei Note de penalizare din martie 2026 și a unei Decizii emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Procesul se află în faza de fond, iar demersul vine în contextul în care managementul proiectelor locale și procedurile interne de control au făcut anterior obiectul unor observații din partea auditorilor publici.
Primăria Timișoara, prinsă cu nereguli de zeci de milioane de lei – VoxQub
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Daniel Tudor – Povești cu Cântec
octombrie 9, 2026
Artistul timișorean Daniel Tudor a lansat mai multe melodii care au avut succes și a devenit cunoscut datorită prestației sale în cadrul concursului Vocea României, ...
Idei care schimbă viitorul – iQub
octombrie 9, 2026
Descoperim invențiile și poveștile oamenilor care transformă ideile în inovații, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” de la Timișoara. Discutăm cu inventatori, ...
Concediu pentru însoțitorii pacienților oncologici – VoxQub
octombrie 9, 2026
Persoanele care însoțesc pacienți oncologici adulți ar putea beneficia de concediu medical și indemnizație inclusiv pentru investigațiile medicale, nu doar pentru intervenții chirurgicale și tratamente. ...
Firmele care nu depun bilanțul pe 2025 riscă inactivarea fiscală – VoxQub
octombrie 9, 2026
Firmele care nu au depus situațiile financiare anuale pentru 2025 mai au timp până la 2 noiembrie 2026 să își îndeplinească obligația. După această dată, ...



