După aproape opt luni de pauză forțată, Maternitatea Odobescu își reia activitatea într-o clădire închiriată din zona Blașcovici. Relocarea vine la pachet cu o chirie lunară de 44.500 de euro, bani care pleacă din bugetul Spitalului Municipal, în timp ce infrastructura medicală publică din Timișoara continuă să stea pe butuci. Fosta clădire, aflată lângă Colegiul Național Bănățean, a fost închisă după ce o bucată de tavan s-a prăbușit într-un salon. Problemele structurale și lipsa investițiilor din ultimii ani au făcut spațiul nesigur pentru mame și nou-născuți.
Odobescu repornită la Blașcovici, cu opt luni întârziere și chirie uriașă – VoxQub
Dată
DISTRIBUIE
Digitalizarea României: eșec, neputință sau interese? – QubArena
iulie 24, 2026
Digitalizarea României: eșec, neputință sau interese?
Programul „Lift pentru viață” începe cu 100 de blocuri – VoxQub
iulie 24, 2026
Programul național „Lift pentru viață”, destinat blocurilor fără ascensor, va fi implementat în două etape, potrivit noilor prevederi legislative.
27.000 de lei pentru primul loc de muncă – VoxQub
iulie 24, 2026
Tinerii aflați la început de drum profesional pot primi un sprijin financiar de până la 27.000 de lei în doi ani, dacă se angajează pentru ...
Cinci ani fără tren pe ruta Drobeta–Caransebeș – VoxQub
iulie 24, 2026
Ruta feroviară dintre Drobeta-Turnu Severin și Caransebeș urmează să intre într-un amplu proces de modernizare, care va presupune închiderea liniei pentru aproximativ cinci ani, începând ...



