Noi restricții în România

Dată

O nouă hotărâre, privind restricțiile impuse, a fost adoptată de către Consiliul Național pentru Situații de Urgență.
Așadar, activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale va fi permisă doar persoanelor vaccinate sau celor care fac dovada trecerii prin boală.
Pentru serviciile publice administrative care își desfășoară activitatea în incinta centrelor comerciale, precum pașapoartele sau permisele, accesul va fi permis persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR, sau al unui test antigen rapid. De asemenea, pentru centrele de vaccinare aflat în mall-uri, accesul va fi permis numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate prin intrare, deplasare şi respectiv, ieşire.
Totodată, excepții la accesul în instituțiile publice, precum Poșta Română, o vor face pensionarii şi părinţii care își vor putea ridica pensiile și alocațiile copiilor aşa cum au făcut-o şi până acum.
Noua hotărâre aduce și clarificări privind modul de desfășurare al piețelor, unde masca va fi obligatorie, însă nu și certificatul verde, dar și precizări legate de activitatea școlilor private, unde activitatea didactică în regim față în față se suspendă, însă orele pot continua în regim online.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Moștenirea lui Mihai Leu, puterea de a inspira mereu – MozaiQub

Sportul românesc își ia rămas bun de la un campion de legendă, un luptător cu o carieră strălucitoare și o poveste de viață care a ...
Actualitate

Protest al angajaților ABA Jiu și SGA Dolj față de tăierile salariale – VoxQub

Angajații Administrației Bazinale de Apă Jiu și Serviciului de Gospodărire a Apelor Dolj au protestat împotriva reducerii sporurilor pentru condiții vătămătoare și complexitatea muncii, care ...
Actualitate

Master în asistență socială militară la UVT – VoxQub

Universitatea de Vest din Timișoara lansează un program masteral unic în România, dedicat asistenței sociale militare. Programul va forma specialiști capabili să ofere consiliere și ...
Actualitate

95 de hectare afectate de incendii în județul Arad – VoxQub

Pompierii din județul Arad au intervenit pentru stingerea a 46 de incendii de vegetație uscată și culturi agricole, care au distrus aproximativ 95 de hectare, ...

Alte
știri