Craiova semnează contractul pentru Spitalul Regional de Urgență – VoxQub

Dată

Craiova a semnat un contract în valoare de aproape 400 milioane de euro pentru Pachetul 2 al Spitalului Regional de Urgență, cel mai mare contract în domeniul sănătății din România.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Amendă pentru Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin – VoxQub

Ministerul Sănătății a sancționat conducerea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru nereguli grave în cazul externării a 7 pacienți cu afecțiuni neuropsihice.
Actualitate

Încep lucrările de demolare a pasarelei de la Gara de Nord – VoxQub

Începând din 14 iulie, accesul pietonal pe pasarela din zona Gării de Nord din Timișoara va fi interzis, ca urmare demarării lucrărilor de demolare.
Actualitate

Proteste la Casele de Pensii și MIPE din cauza tăierii veniturilor – VoxQub

Salariații de la Casele de Pensii din întreaga țară și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au organizat proteste marți, 8 iulie, nemulțumiți de ...
Actualitate

Mii de profesori susțin proba scrisă la Definitivat – VoxQub

Peste 9.500 de cadre didactice au susținut proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, desfășurată în 42 de centre la nivel național.

Alte
știri