Românii şomeri din Italia, fără ajutor social

Dată

Românii din Italia ar putea rămâne fără ajutorul social pentru şomeri, în urma unor modificări legislative menite să schimbe piaţa muncii din Peninsulă.
Ajutorul social pe care statul italian l-a oferit din anul 2020 şi până acum, se ridică la suma de 15 miliarde de euro, sumă din care 117 milioane au fost fraudate, în special de românii care nu locuiau în Italia, dar veneau lunar pentru a-şi ridica banii.
Guvernul italian a decis, aşadar, criteriile în baza cărora se va acorda acest ajutor. Dacă înainte era necesar să fii rezident de 10 ani în Italia pentru a beneficia de respectiva sumă, acum perioada a scăzut la 5 ani. În cazul în care persoana refuză un loc de muncă oferit de statul italian, i se va tăia din bani, iar dacă refuză un al doilea loc de muncă pus la dispoziţie, i se va anula întreg ajutorul social.
Sumele date familiilor foarte numeroase se măresc, în timp ce cele oferite persoanelor singure, scad, iar firmele care angajează beneficiari ai ajutorului social, vor primi facilităţi de la statul italian.
Guvernul va întreprinde controale drastice, tocmai pentru a opri furturile şi pentru ca banii să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Actualitate

Agenda zilei, marți, 29.09.2026

Agenda zilei, marți, 29.09.2026
Emisiuni

Poveștile Omului-Foarfecă – Conferința de presă

Invitatul emisiunii CONFERINȚA DE PRESĂ este Gueye Mansour, unul din cei mai iubiți jucători din istoria recentă a lui Poli. Senegalezul vorbește în premieră despre ...
Emisiuni

Cum și ce alege un om politic? – În Centrul Deciziei

Prof. Sorin Ionescu - consilier local, în dialog cu Corina Gluhovschi în această ediție a emisiunii În Centrul Deciziei
Actualitate

Dominic Fritz la final de mandat – MozaiQub

Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, peste 1.000 de oameni au venit la „Timișoara. Revoluția continuă”, întâlnirea organizată de Dominic Fritz la CRAFT. A ...

Alte
știri