Și școlile din județul Dolj și-au deschis porțile pentru elevii care au revenit fizic în bănci. Excepția o face localitatea Bechet, unde rata de incidență este de 8.17 la mia de locuitori, iar elevii sunt nevoiți să înceapă cursurile în online. Dintr-un total de peste 500 unități de învățământ, parte sunt însă în plin șantier, elevii vor învăța în alte clădiri. Astfel, de situații se regăsesc în Craiova, dar și la școli din județ. Mai mult, 46 de unități școlare nu dețin autorizații de funcționare. Spre deosebire de celelalte județe, Doljul desfășoară o intensă campanie de conștientizare a cadrelor didactice, părinților și elevilor despre vaccinare. Situația vaccinării arată că peste 60% dintre cadrele didactice s-au imunizat, chiar dacă numărul copiilor este unul mai redus. Mai multe detalii despre debutul anului școlar aflăm de la purtătorul de cuvânt, Nicoleta Lițoiu.
Cum se începe școala în județul Dolj? – MozaiQub
Dată
DISTRIBUIE
Paul Finta, noul prefect al județului Timiș – VoxQub
iunie 19, 2026
Paul Finta a fost învestit oficial în funcția de prefect al județului Timiș, preluând conducerea Palatului Administrativ, după demisia subită a fostului prefect, Cornelia Elena ...
Piața Bălcescu, o ruină uitată – VoxQub
iunie 19, 2026
Fosta piață agroalimentară Nicolae Bălcescu din Timișoara a fost transformată de autorități într-o ruină ascunsă în spatele unor porți încuiate. După ce societatea Piețe SA, ...
Votul pentru Guvernul Veștea rămâne blocat – VoxQub
iunie 19, 2026
USR nu votează Guvernul Veștea. Anunțul a fost făcut de președintele partidului, Dominic Fritz, printr-un mesaj scurt pe rețelele sociale, Mesajul vine chiar înaintea votului ...
Povești cu cântec alături de Yvonne – Povești cu Cântec
iunie 19, 2026
Născută în Lugoj, Yvonne a studiat pianul clasic și mai apoi compoziția și vocea. A lansat albumul de debut «I’m not naive», în decembrie 2024 ...



