Condițiile de începere a școlii

Dată

Elevii vor participa fizic la cursuri în anul școlar 2021-2022 dacă localitatea în care se află are rata de incidență sub 6 la mie, au anunțat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Chiar dacă rata de incidență depășește 6 la mia de locuitori, școala nu ar trece integral în online. Masca de protecție rămâne obligatorie în spațiile închise pentru copiii de peste 6 ani. Autoritățile recomandă ca activitățile sportive să se desfășoare în aer liber. Se va decide la nivel local dacă activitățile sportive se pot desfășura în spații închise sau deschise, iar în spațiile închise nu va fi necesară purtarea măștii. Cadrele didactice care nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boală au posibilitatea de a se testa o dată la trei zile cu teste puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică. Dacă, însă, refuză și testarea, iar rata de incidență din localitate este peste 6 la mia de locuitori, până la coborârea ratei de incidență, aceștia sunt îndemnați să se odihnească puțin, mai anunță Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Copiii de grădiniță și creșă vor merge în continuare la unitățile de învățământ chiar dacă rata de infectare este peste 6 la mia de locuitori în localitate, dacă aceasta nu este află în carantină. Ministrul mai anunţă că festivităţile de deschidere a anului şcolar vor fi permise, cu anumite condiţii.

sursă foto: unlimitedgroup.com

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

Traian Băsescu, întâlnire cu studenții – MozaiQub

Traian Băsescu, întâlnire cu studenții - MozaiQub
Actualitate

Știri pe scurt – Vineri, 22.05.2026, ora 17:00

🔴 Trei parcuri noi în Timișoara Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, care vor fi realizate pe ...
Emisiuni

Povești cu cântec alături de Adrian Șamanțu Shimmy – Povești cu Cântec

Adrian Șamanțu – cunoscut după porecla „Shimmy“ – este unul dintre rockerii bănățeni care a pus bazele formației Pandora. Trupa a luat naștere la sfârșitul ...
Actualitate

Skate Park-ul din Craiova a ajuns la aproape 3 milioane de euro – VoxQub

Skate Park-ul din Craiova a ajuns să coste cu peste 600.000 de euro mai mult decât suma pentru care a fost câștigată licitația inițială, pe ...

Alte
știri