Legea adopţiilor a fost simplificată, iar cuplurile care vor să devină părinţi vor putea face acest lucru mai uşor. Banii pentru concediul de acomodare sunt mai mulţi şi s-a renunţat la bună parte din birocraţie. Măsurile aşteptate de ani de zile vin ca o gură de oxigen pentru cei care îşi pierduseră speranţa că vor avea un copil. Cele mai importantre trei modificări sunt prelungirea atestatului de familie adoptatoare de la 2 la 5 ani, eliminarea căutării rudelor pe parcursul procedurii de adopţie precum și cuantumul concediului de acomodare care este de acum 85% din media veniturilor realizate în ultimul an.
În prezent, numărul copiilor adoptabili a ajuns la aproape 5.000, în creştere faţă de anii trecuţi.
Legea adopțiilor, simplificată
Dată
DISTRIBUIE
Viața Digitală: Omul și telefomul – iQub
septembrie 11, 2026
Cât de mult ne influențează telefonul viața de zi cu zi? În această ediție a emsiunii iQub, vorbim despre tehnologie, dependența de telefon și relația ...
Proteste și restricții la granița României cu Serbia – VoxQub
septembrie 11, 2026
Ministerul Afacerilor Externe emite o alertă pentru românii care intenționează să călătorească în sau dinspre Serbia începând de luni, 14 septembrie. Transportatorii de marfă sârbi ...
Fără școală pe 15 septembrie în Timiș – VoxQub
septembrie 11, 2026
Elevii și cadrele didactice din județul Timiș vor avea zi liberă marți, 15 septembrie 2026, la numai o săptămână de la debutul noului an școlar. ...
24 septembrie, termen limită pentru ajutoarele APIA – VoxQub
septembrie 11, 2026
Crescătorii de bovine și suine mai au la dispoziție doar două săptămâni pentru a solicita sprijinul financiar oferit de stat în anul 2026. Agenția de ...



