Fără restricții în Bulgaria

Dată

Turiștii români care vor să meargă în Bulgaria nu vor mai avea parte de nicio restricție. Țara vecină şi-a deschis graniţele complet pentru turiştii din România în urmă cu 2 luni, iar autorităţile de la Sofia au decis acum că până la finalul sezonului vor putea să îşi facă vacanţele fără test, dovada vaccinării sau certificat digital.
Pe de altă parte, Grecia impune tot mai multe măsuri restrictive, chiar şi după ce turiştii intră în ţară. Cine vrea să ajungă pe insule trebuie să prezinte test sau dovada vaccinării de fiecare dată când urcă pe feribot sau pe orice alt tip de vas. Regulile se aplică tuturor pasagerilor cu vârsta de peste 12 ani. În Turcia, s-au menţinut regulile de la începutul sezonului estival. Turiștii trebuie să dovedească că sunt testaţi, vaccinaţi sau că au trecut prin boală. Persoanele care intră în Turcia cu test PCR pot fi supuse testării, în mod aleatoriu. Dacă testul este pozitiv, se intră în carantină 14 zile, iar dacă după zece zile testul este negativ, se poate ridica măsura carantinei.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

Alb-violeții, către Superliga – Conferința de presă

Conf. Univ. Dr. Simon Pescari vine la Qub Tv să vorbească despre ambițiile lui Poli în acest sezon. Președintele alb-violeților a dat informații despre bugetul ...
Actualitate

Agenda zilei, luni, 21.09.2026

Agenda zilei, luni, 21.09.2026
Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Roxana Ajder

În ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal: Roxana Ajder, în dialog cu Veronica Kirchner!
Emisiuni

Inteligența artificială, tehnologia care schimbă lumea – iQub

Inteligența artificială, tehnologia care schimbă lumea - iQub

Alte
știri