Persoanele care au aplicat pentru programul „Electric up” vor fi notificate dacă au dosarele de depunere incomplete. Cei înscriși în program trebuie să verifice periodic datele, mesajele și termenele prevăzute de ghidul programului de finanțare. Ministerul Energiei a anunțat că au fost analizate cele peste 2.500 de dosare înscrise în programul de finanțare. Prin programul „Electric up” statul finanțează întreprinderile mici și mijlocii, precum și companiile din domeniul HoReCa pentru a-şi instala sisteme de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice și stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid.
Notificați pentru proiectul „Electric up”
Dată
DISTRIBUIE
Gara Băile Herculane va fi restaurată – VoxQub
august 20, 2026
Gara din Băile Herculane, una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice de pe calea ferată din România, va intra într-un amplu proces de restaurare și ...
România nu a ajuns la un acord cu Bruxelles-ul pe noua Lege a salarizării – VoxQub
august 20, 2026
Noua Lege a salarizării a ajuns din nou în impas. Forma proiectului prezentată de România nu a primit acordul Comisiei Europene, iar autoritățile trebuie să ...
Bursele sociale, tăiate în vacanțe – VoxQub
august 20, 2026
Ministerul Educației propune o schimbare care ar putea reduce sprijinul financiar primit de sute de mii de elevi aflați în situații vulnerabile. Potrivit unui proiect ...



