Grecia impune noi reguli pentru turiștii care vor să intre în țară. Toți cei care intră în țară pe cale terestră vor fi testați împotriva Covid-19, indiferent dacă au fost vaccinați sau au trecut prin boală, iar cei care au un rezultat pozitiv vor sta în carantină 10 zile dacă nu sunt vaccinați și 7 dacă sunt vaccinați. Oana Darie, purătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a spus că regula nu se aplică copiilor, ci doar celor cu vârste peste 12 ani. Măsura nu se aplică celor care vin cu avionul.
Grecia impune noi reguli
Dată
DISTRIBUIE
Sănătate la muncă, grijă pentru viață – Viața în echilibru
noiembrie 11, 2026
În această ediție „Viața în echilibru”, vorbim despre medicina muncii și rolul controalelor medicale în prevenirea problemelor de sănătate. Apoi, continuăm cu rubrica „Din culisele ...
Dominic Fritz pierde prima etapă a procesului privind mandatul – VoxQub
noiembrie 11, 2026
Prima decizie în procesul privind încetarea mandatului de primar al Timișoarei a fost pronunțată miercuri, 11 noiembrie. Tribunalul Timiș a respins cererea lui Dominic Fritz ...
AQUATIM la datorie: intervenția în cazul unei avarii – VoxQub
noiembrie 11, 2026
În spatele alimentării cu apă, zi de zi, se află o întreagă activitate de monitorizare, întreținere și intervenție. Atunci când apare o defecțiune la rețea, ...
Primele burse din acest an școlar intră pe 20 noiembrie – VoxQub
noiembrie 11, 2026
Elevii vor primi vineri, 20 noiembrie, primele burse din anul școlar 2026-2027. Plata va acoperi lunile septembrie și octombrie, astfel că banii pentru cele două ...



