Viața în pași de dans – Partea 2 – MozaiQub din 7 iunie 2021

Dată

Dansul este limbajul ascuns al sufletului”, a spus Martha Graham. Dansul a reprezentat dintotdeauna un mijloc de exprimare, de comunicare și un stil de viață pentru practicanți. Dansul înseamnă fericire, libertate, energie. Este un mod de a ne exprima atunci când cuvintele nu sunt suficiente. De la oameni obișnuiți, care dansează de fericire sau pentru a se simți bine, până la profesioniști care au ajuns la un nivel de performanță, dansul vorbește o singură limbă pe care oricine o poate înțelege. Doi oameni care au devenit una cu dansul, Irksousi Mohamed și Diana Avram, sunt doi profesioniști care își dedică viața și timpul pentru a da mai departe cunoștiințele elevilor care le trec pragul sălilor de sport.

Hamade, cum îi spun apropiații, este un tânăr de 27 de ani, masterand la Facultatea de Educație Fizică Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care așteaptă cu nerăbdare să devină profesor și care în anul 2013 și-a deschis propria școală de dans. Diana Avram, are 37 de ani și practică dansul de la 9 ani. Dă mai departe dansul cu bucurie, iar acest lucru este cartea ei de vizită.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Amenzi mai mari pentru șoferi – VoxQub

De astăzi, 1 iulie 2026, șoferii din România plătesc amenzi rutiere mai mari, după actualizarea valorii punctului de amendă în urma majorării salariului minim brut ...
Actualitate

Tensiuni la Complexul Energetic Oltenia – VoxQub

Nemulțumirile din rândul minerilor de la Complexul Energetic Oltenia cresc din nou, după ce sindicaliștii au anunțat posibilitatea reluării protestelor, în lipsa unor măsuri concrete ...
Actualitate

Uszoda, blocată între planuri și abandon – VoxQub

De ani de zile, baza sportivă Uszoda rămâne închisă, în ciuda promisiunilor și proiectelor anunțate periodic. Acum, Primăria Timișoara vine cu o nouă propunere: un ...
Actualitate

Plata cu ora pentru profesori scade din nou de la 1 iulie – VoxQub

Profesorii care predau în regim de plată cu ora vor încasa mai puțini bani pentru orele suplimentare începând cu 1 iulie, ca efect al noii ...

Alte
știri