Trenurile Soarelui – Știrile Qub

Dată

Programul estival de transport feroviar „Trenurile Soarelui” va fi lansat din 11 iunie. Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, informează CFR Călători. Programul pregătit constă fie în prelungirea spre Mangalia din 11-12 iunie a circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord, fie prin introducerea din 25-26 iunie de noi trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre şi Delta Dunării. Reprezentanţii CFR Călători precizează că persoanele cu dizabilităţi au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral și pot beneficia de servicii gratuite precum rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei și asistenţă la urcarea sau coborârea din tren. Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 de ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri din marile gări. Mai multe detalii despre accesarea serviciilor gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Asistenţă PRM.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Actualitate

Autostrada A1 Margina–Holdea a ajuns la 82% stadiu de execuție – VoxQub

Autostrada A1 Margina–Holdea a ajuns la 82% stadiu de execuție - VoxQub
Actualitate

Cod galben de inundații pe râurile Timiș și Bega – VoxQub

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod galben de inundații pentru mai multe bazine hidrografice din vestul și centrul ...
Actualitate

8 persoane spitalizate în urma accidentului din Hodoni – VoxQub

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile în localitatea Hodoni, în dimineața de 12 noiembrie. Opt persoane, ...
Actualitate

Portul istoric de la Otelec ar putea fi reconstruit – VoxQub

Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru reconstruirea vechiului port de la Otelec, situat pe malul nordic al canalului Bega. Proiectul vizează amenajarea unei noi ...

Alte
știri