Cum ajutăm copiii?

Dată

După mult timp petrecut în online și schimbări constante ale scenariilor de revenire la școală, elevii pot simți impactul trecerilor bruște de la un mediu la altul, fără să înțeleagă ce se întâmplă. Psihologul școlar, Amalia Doboș spune că este ideal ca în această perioadă părinții să introducă un program pentru lecții, care să alterneze cu timpul de ieșit în natură. În plus, un mediu de învățare liniștit și încurajarea copiilor că au depus maximul de efort pentru realizarea sarcinilor îi ajută să revină la normalitate. După ce își îndeplinesc cerințele pentru școală, pauzele de recreere în aer liber și lectura ar trebuie să ocupe timpul rămas. Fie că elevul reia sportul practicat înainte, fie că merge în parc să se întâlnească cu prietenii, la o plimbare sau că iese în grădină, aceste activități nu trebuie să lipsească din activitățile de după-amiză a unui școlar. Psihologul școlar a propus și câteva activități pe care profesorii le pot face la orele de dirigenție cu copiii. Printre acestea se regăsesc munca în echipă, discuțiile sincere și activitățile specifice de revenire cum sunt ieșitul la tablă, prezentarea temelor și interactivitatea la orele de curs. În Timiș, peste 90.000 de elevi s-au întors în bănci, în formația completă. 54 de școli din județ mai sunt în scenariu galben.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

Viața Digitală: Omul și telefomul – iQub

Cât de mult ne influențează telefonul viața de zi cu zi? În această ediție a emsiunii iQub, vorbim despre tehnologie, dependența de telefon și relația ...

Proteste și restricții la granița României cu Serbia – VoxQub

Ministerul Afacerilor Externe emite o alertă pentru românii care intenționează să călătorească în sau dinspre Serbia începând de luni, 14 septembrie. Transportatorii de marfă sârbi ...
Actualitate

Fără școală pe 15 septembrie în Timiș – VoxQub

Elevii și cadrele didactice din județul Timiș vor avea zi liberă marți, 15 septembrie 2026, la numai o săptămână de la debutul noului an școlar. ...
Actualitate

24 septembrie, termen limită pentru ajutoarele APIA – VoxQub

Crescătorii de bovine și suine mai au la dispoziție doar două săptămâni pentru a solicita sprijinul financiar oferit de stat în anul 2026. Agenția de ...

Alte
știri