Guvernul Indiei a cerut companiilor care au rețele de socializare să elimine orice conținut care se referă la „varianta indiană” a Covid-19. Ministerul susține că Organizația Mondială a Sănătății doar a înregistrat varianta B.1.617, fără să spună că este cea indiană. Termenii geografici au fost folosiți pentru a descrie o serie de alte variante, inclusiv Africa de Sud, Brazilia și Marea Britanie, iar denumirea de tulpină indiană vine, la fel ca și în celelalte cazuri de la locul în care a apărut prima dată. Cererea vine pe fondul criticilor cu care guvernul indian se confruntă pentru modul în care gestionează pandemia. În cererea transmisă de Ministerul indian al Comunicațiilor către companiile care administrează rețele sociale se precizează că platformele trebuie să elimine orice conținut care au nume, sau referiri care implică varianta indiană a coronavirusului. În caz contrar, se poate ajunge până la urmărirea penală a respectivei companii. Regulile presupun că aceste companii sunt responsabile inclusiv pentru ceea ce postează utilizatorii. Identificată în toamna anului trecut, tulpina indiană are o mutație dublă și a afectat puternic țara de la sfârșitul lunii martie.
Eliminarea „variantei indiene”
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Norman Beaker
octombrie 16, 2026
Povești cu cântec alături de Norman Beaker
Tinerii inventatori construiesc viitorul de mâine – iQub
octombrie 16, 2026
La doar 16 ani, Albert Vlădescu transformă ideile în invenții! În interviul iqub, vorbim despre invenție, inovație, pasiune și curajul de a gândi diferit.
România se pregătește pentru schimbările climatice. Specialiștii se întâlnesc la Timișoara – MozaiQub
octombrie 16, 2026
Schimbările climatice se resimt tot mai mult, de la perioadele de secetă și valurile de căldură până la fenomenele meteo extreme. Cum se poate pregăti ...
Ducu Bertzi și Constantin Neculae, întâlnirea dintre poezie și chitară – MozaiQub
octombrie 16, 2026
Pentru Ducu Bertzi, muzica a rămas strâns legată de poezie, de amintirile locului natal și de relația directă cu publicul. Pentru Constantin Neculae, scena alături ...



