Știri Qub – Noi condiții de călătorie

Dată

Autoritățile din Germania și Cehia au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul lor, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit autorităților germane, este interzisă intrarea pe teritoriul statului a persoanelor care s-au aflat anterior în așa-numitele „zone speciale de risc” din categoria 1, adică state în care au fost depistate noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2 și în „zone speciale de risc” din categoria 2, adică statele cu incidență ridicată. Reamintim că România este inclusă în lista cu „zone de risc” categoria 3. Astfel, este permisă, în mod excepțional, intrarea în Germania pentru cetățenii germani și membrii de familie ai acestora; persoanele cu reședință sau drept de ședere în Republica Federală Germania; transportatorii de mărfuri; personalul medical; persoane care au un motiv umanitar sau medical urgent; si anumite categorii de lucrători necesari pentru menținerea funcționalității unor companii din branșe relevante din punct de vedere sistemic, lista acestor categorii urmând să fie stabilită la nivelul autorităților de land. Persoanele care se încadrează în aceste excepții trebuie să respecte o serie de condiții pentru permiterea intrării pe teritoriul german cum ar fi prezentarea unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore anterior sosirii. În plus, este nevoie ca oamenii să se înregistreze online pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de și să efectueze o perioadă de carantină de zece zile care poate fi suspendată doar după obținerea unui rezultat negativ al unui nou test efectuat începând cu a cincea zi de la sosire. Totodata, autoritățile cehe au anunțat că persoanele care au dreptul de a intra pe teritoriul german și care tranzitează teritoriul Cehei către Germania, inclusiv lucrătorii din domeniul transporturilor de mărfuri, trebuie să prezinte, la intrarea în Cehia, un test molecular tip PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 36 ore anterior intrării în Republica Cehă. Autoritățile cehe au intensificat controalele pentru a verifica îndeplinirea acestei obligații.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Avans de 20% doar pentru antecontractele noi la locuințele cu TVA de 9% – VoxQub

Cota redusă de TVA de 9% pentru locuințele noi rămâne valabilă încă un an, conform regulilor tranzitorii stabilite de autorități.
Actualitate

UE vrea ca mâncarea din școli să fie doar locală – VoxQub

Uniunea Europeană propune ca toate produsele distribuite în școli prin programul european de alimentație să fie obligatoriu locale și etichetate „Made in UE”. Miza este ...
Actualitate

Guvernul pregătește relansarea Programului Rabla cu un buget redus – VoxQub

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat de la 1 septembrie, însă cu un buget drastic redus, de doar 200 de milioane de lei, ...
Actualitate

Foștii angajați care atrag clienții firmei pot fi amendați – VoxQub

Persoanele care pleacă dintr-o companie și își deschid propriul business folosind clienții fostului angajator sau informații obținute în timpul angajării pot fi sancționate pentru concurență ...

Alte
știri