Consiliul Local Timișoara a respins, proiectul de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare între Primăria Timișoara și Asociația Plai pentru administrarea fostei baze Uszoda. Inițiativa a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi chiar în ziua ședinței, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată.
În plen au existat discuții atât cu privire la viitoarea destinație a bazei, cât și la nivelul investițiilor prevăzute în protocol. În timp ce reprezentanții administrației locale au susținut că proiectul vizează amenajări culturale și recreative, precum ateliere și un amfiteatru, în timpul dezbaterilor s-a afirmat că Uszoda ar urma să își păstreze funcțiunea de bază sportivă. Opoziția a criticat însă valoarea investiției propuse, estimată la sub 300.000 de euro pe o perioadă de cinci ani, considerând-o insuficientă pentru revitalizarea obiectivului.
Consiliul Local Timișoara a respins protocolul pentru Uszoda – VoxQub
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Daniel Tudor – Povești cu Cântec
octombrie 9, 2026
Artistul timișorean Daniel Tudor a lansat mai multe melodii care au avut succes și a devenit cunoscut datorită prestației sale în cadrul concursului Vocea României, ...
Idei care schimbă viitorul – iQub
octombrie 9, 2026
Descoperim invențiile și poveștile oamenilor care transformă ideile în inovații, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” de la Timișoara. Discutăm cu inventatori, ...
Concediu pentru însoțitorii pacienților oncologici – VoxQub
octombrie 9, 2026
Persoanele care însoțesc pacienți oncologici adulți ar putea beneficia de concediu medical și indemnizație inclusiv pentru investigațiile medicale, nu doar pentru intervenții chirurgicale și tratamente. ...
Firmele care nu depun bilanțul pe 2025 riscă inactivarea fiscală – VoxQub
octombrie 9, 2026
Firmele care nu au depus situațiile financiare anuale pentru 2025 mai au timp până la 2 noiembrie 2026 să își îndeplinească obligația. După această dată, ...



