Știri pe scurt – Miercuri, 27.05.2026, ora 17:00

Dată

🔴 Deratizare și dezinsecție în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că în perioada 2-17 iunie 2026 vor avea loc acțiuni de dezinsecție și deratizare pe domeniul public al orașului, în special pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și rozătoarelor. Intervențiile se vor desfășura pe timp de noapte, iar autoritățile recomandă evitarea zonelor în care se acționează și protejarea animalelor și a stupilor de albine.

🔴 Două creșe noi în Timișoara

Primăria Timișoara anunță că, începând cu noul an școlar, vor fi date în folosință două creșe construite de la zero în zonele Bucovina și Bogdăneștilor, oferind peste 140 de locuri noi pentru copiii din oraș. Unitățile sunt complet dotate și adaptate standardelor actuale, fiind primele creșe ridicate în municipiu după Revoluție.

🔴 Zi dedicată copiilor

Un eveniment dedicat copiilor, desfășurat la Drobeta-Turnu Severin, aduce în prim-plan activități interactive, jocuri și întâlniri cu personaje îndrăgite din povești și animații, într-o atmosferă festivă menită să încurajeze imaginația și socializarea celor mici. Evenimentul are loc pe 1 iunie la șcena Crișan.

🔴 Reșița în mișcare

În cartierul Govândari din Reșița vor fi introduse restricții temporare de trafic pe 30 mai 2026, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Comunitate în Mișcare 2026”, care include curse de alergare și activități pentru toate vârstele. Circulația pe Bulevardul Muncii va fi afectată în intervalul 08:00-11:00, iar organizatorii anunță și o componentă caritabilă, prin care taxele de participare sunt direcționate către cauze locale alese de concurenți.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Legea integrității merge la promulgare – VoxQub

Legea integrității merge la promulgare - VoxQub
Actualitate

Programul FIV 2026 începe în 17 august – VoxQub

Programul FIV 2026 începe în 17 august - VoxQub
Actualitate

Termen prelungit pentru succesiuni – VoxQub

Persoanele care nu au reușit să finalizeze succesiunile din cauza blocajului provocat de atacul cibernetic asupra sistemelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară vor ...
Actualitate

Agenda zilei, joi, 06.08.2026

Agenda zilei, joi, 06.08.2026

Alte
știri