Știri pe scurt – Luni, 25.05.2026, ora 14:00

Dată

🔴 Teren eliberat pe malul Begăi 

Primăria Timișoara a anunțat eliberarea unui teren de peste 2.000 mp situat pe malul Begăi, în vederea extinderii unui parc urban și a amenajării unei zone verzi accesibile publicului. Obiectivul este extinderea coridorului cu terenuri de sport, mese de ping-pong și zone pentru relaxare, folosite deja de sute de timișoreni, amenajat după desființarea altor clădiri ilegale. 

🔴 Timișoara reface trotuarele de pe Calea Martirilor

Primăria Timișoara a anunțat introducerea unor noi restricții de circulație începând cu 25 mai 2026, ca urmare a reabilitării trotuarelor de pe Calea Martirilor 1989, de la intersecția cu Liviu Rebreanu până la strada Mareșal Constantin Prezan, pe ambele părți. 

🔴 Tânăr depistat la volan fără permis și cu alcoolemie 

Un tânăr din județul Mehedinți a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare avansată de ebrietate. Acesta a fost oprit în trafic și condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. 

🔴 Ultramaratonistul Adrian Șovea, preluat de SMURD 

Ultramaratonistul Adrian Șovea, implicat într-un accident produs pe DN 56B în județul Mehedinți, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, ulterior fiind luată decizia transferului său către o unitate medicală din București pentru îngrijiri de specialitate. 

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Actualitate

Restricții pentru șoferii începători – VoxQub

Șoferii care au mai puțin de doi ani de permis ar putea avea restricții la mașinile pe care le conduc. Un proiect de modificare a ...
Actualitate

Program special la ghișee în Dolj – VoxQub

Locuitorii din Dolj care nu pot ajunge la evidența persoanelor în timpul săptămânii își vor putea rezolva actele și sâmbăta. Direcția Publică Comunitară de Evidență ...
Actualitate

Dominic Fritz, mesaj de rămas-bun în Consiliul Local Timișoara – VoxQub

Dominic Fritz a participat la ședința Consiliului Local Timișoara, despre care a spus că ar putea fi ultima la care ia parte în calitate de ...
Informații Utile

Agenda zilei, miercuri, 23.09.2026

Agenda zilei, miercuri, 23.09.2026

Alte
știri