Știri pe scurt – Miercuri, 24 aprilie

Dată

🔴 Dezbatere pentru reforma Primăriei

Primăria Municipiului Timișoara organizează luni, 27 aprilie 2026, de la ora 15:00, o dezbatere publică privind un pachet de proiecte de hotărâre ce vizează reorganizarea aparatului administrativ și al unor instituții subordonate.

🔴 Șansa unui nou început pentru cățeii din Halânga

Zeci de câini fără stăpân își caută o familie în cadrul unui târg de adopții organizat pe 30 mai, între orele 12:00 și 16:00, la adăpostul din Halânga, administrat de autoritățile din Drobeta-Turnu Severin. Adopțiile sunt gratuite.

🔴 Radiografia traficului din vest

Un recensământ rutier amplu are loc în această perioadă pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României, în județe precum Timiș, Arad sau Hunedoara, unde autoritățile monitorizează fluxurile de vehicule în intervale orare stabilite, fără a afecta circulația.

🔴 Interes mare pentru noul complex Matern din Arad

Zeci de firme, reunite în opt asocieri de constructori, au depus oferte pentru realizarea noului Complex Matern-Pediatrie din Arad. Proiectul este considerat strategic pentru modernizarea sistemului medical din județ. Ofertele sunt în evaluare, iar lucrările vor începe doar după identificarea unei surse de finanțare.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Actualitate

Șomajul rămâne la 1,07% în Timiș – VoxQub

Șomajul rămâne la 1,07% în Timiș - VoxQub
Actualitate

Peste 140 de oameni intervin în continuare în Parcul Național Domogled – VoxQub

Tichetele de creșă cresc la 770 de lei - VoxQub
Actualitate

Lucrările din Traian avansează – VoxQub

Lucrările din Traian avansează - VoxQub
Actualitate

Agenda zilei, miercuri, 07.10.2026

Agenda zilei, miercuri, 07.10.2026

Alte
știri