Sistemul de evaluare a elevilor din România ar putea suferi modificări importante în perioada următoare, pe fondul unor critici tot mai frecvente privind accentul excesiv pus pe note și examene standardizate. Ministrul Educației a transmis un semnal de alarmă, subliniind că mulți elevi ajung să învețe „doar pentru note”, în detrimentul dezvoltării reale a competențelor. Declarațiile vin în contextul discuțiilor despre reforma Evaluării Naționale, un examen considerat esențial pentru parcursul educațional al elevilor de clasa a VIII-a.
Școala notelor, în prag de schimbare – VoxQub
Dată
DISTRIBUIE
ARTfel de Jurnal – Inge Morath
noiembrie 7, 2026
Despre fotografa Inge Morath, în ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner
Povești cu cîntec alături de Judit Kutasi
noiembrie 6, 2026
Mezzosoprana Judit Kutasi s-a născut la Timișoara și după ce a cântat în întreaga lume pe scene celebre susține primul ei concert la Filarmonica Banatul, ...
35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” – VoxQub
noiembrie 6, 2026
35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” - VoxQub
Poveste de iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului – MozaiQub
noiembrie 6, 2026
Poveste ded iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului - MozaiQub



