Știri pe scurt – Joi, 2 aprilie, ora 17:00

Dată

🔴 Se deschid târgurile de miei în Mehedinți

Două târguri autorizate pentru comercializarea cărnii de miel vor fi deschise în județul Mehedinți în perioada 6–11 aprilie, la Drobeta-Turnu Severin (zona Veterani) și în satul Cerneți, comuna Șimian, unde activitatea se va desfășura zilnic între orele 07:00 și 17:00.

🔴 Aviz guvernamental pentru promovarea turismului în Mehedinți

Organizația de Management al Destinației „Mehedințiul Turistic” a primit avizul oficial din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, marcând un pas important pentru dezvoltarea și promovarea turismului în județ. Avizul permite funcționarea efectivă a structurii și deschide calea unui parteneriat între autorități și mediul privat, cu scopul atragerii de fonduri, investiții și turiști

🔴 Buget suplimentar pentru cultură în Caraș‑Severin

Consiliul Județean Caraș‑Severin a aprobat redirecționarea din excedentul bugetar de anul trecut a unei sume de 11,5 milioane lei pentru investiții în instituții culturale, incluzând Teatrul de Vest și Muzeul Banatului Montan.

🔴 Primăria Craiova cumpără teren lângă Colegiul Pedagogic

Consiliul Local Craiova a aprobat achiziția unui teren de peste 2.000mp situat între Colegiul Pedagogic și Grădinița „Voiniceii” pentru aproape 1 milion de euro, demers care va permite dezvoltarea unor facilități de interes public în zonă și optimizarea spațiilor educaționale.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Chris Jacob

Pe numele său adevărat Cristian Iacob, muzicianul timișorean a fost solistul vocal al formaţiei Guranii. Mai apoi şi-a încercat norocul la diverse concursuri de talente, ...
Emisiuni

Adevărul despre teroriștii din 1989, dezbătut la Timișoara – MozaiQub

Adevărul despre teroriștii din 1989, dezbătut la Timișoara - MozaiQub
Emisiuni

„Teroriștii din Decembrie 1989 – Mituri și manipulări” – QubArena

Dezbaterea și lansarea noului volum al procurorului militar în rezervă Cătălin Ranco Pițu, alături de Corina Gluhovschi
Actualitate

Programul „Lift pentru viață” a fost aprobat de Parlament – VoxQub

Programul „Lift pentru viață” a fost aprobat de Parlament - VoxQub

Alte
știri