Terapia genică este un domeniu în continuă dezvoltare, cu progrese remarcabile în ultimele decenii. Această procedură poate reprezenta o terapie de ultima şansă pentru o serie de afecţiuni severe. Este intens studiată în cercetările clinice pentru multe tipuri de cancer. Unele abordări țintesc celulele canceroase, pentru a le distruge sau a preveni creșterea lor. Altele vizează celulele sănătoase pentru a spori capacitatea acestora de a lupta împotriva cancerului.
Se estimează că până în anul 2030 ar putea fi aprobate între 30 și 60 de terapii genice și celulare pe an. Atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa, terapiile genice și celulare însumează cel mai mare număr de studii clinice aflate în desfășurare.
Terapia genetică, așadar, va juca un rol central în medicina viitorului. Nu mai este doar o promisiune – este deja o realitate pentru mii de pacienți, iar cu fiecare an se apropie mai mult de utilizarea pe scară largă. Dar, odată cu speranțele pe care le aduce, vine și responsabilitatea de a o folosi cu înțelepciune.
Intrăm în culisele terapiilor genetice alături de Prof.univ.dr. Costela Șerban, medic specialist genetician, în emisiunea Rețeta Compensată.
Genetica vindecării: Cât de aproape suntem? – Rețeta Compensată
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Daniel Tudor – Povești cu Cântec
octombrie 9, 2026
Artistul timișorean Daniel Tudor a lansat mai multe melodii care au avut succes și a devenit cunoscut datorită prestației sale în cadrul concursului Vocea României, ...
Idei care schimbă viitorul – iQub
octombrie 9, 2026
Descoperim invențiile și poveștile oamenilor care transformă ideile în inovații, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” de la Timișoara. Discutăm cu inventatori, ...
Concediu pentru însoțitorii pacienților oncologici – VoxQub
octombrie 9, 2026
Persoanele care însoțesc pacienți oncologici adulți ar putea beneficia de concediu medical și indemnizație inclusiv pentru investigațiile medicale, nu doar pentru intervenții chirurgicale și tratamente. ...
Firmele care nu depun bilanțul pe 2025 riscă inactivarea fiscală – VoxQub
octombrie 9, 2026
Firmele care nu au depus situațiile financiare anuale pentru 2025 mai au timp până la 2 noiembrie 2026 să își îndeplinească obligația. După această dată, ...



