Învățământul românesc traversează o perioadă de presiune continuă, marcată de schimbări impuse într-un ritm accelerat. Cadrele didactice sunt tot mai împinse spre limite, între norme modificate, cerințe crescute și o birocrație care, deși anunțată ca fiind simplificată, se reconfigurează sub alte forme. Reforma pare adesea formală, fără un dialog real cu cei din sistem, iar coerența cedează locul improvizației. În acest climat, școala rămâne mai degrabă un spațiu de adaptare forțată decât unul al dezvoltării autentice.