Rujeola și complicațiile ei: ce trebuie să știe orice părinte responsabil – Rețeta Compensată

Dată

Vaccinurile sunt una dintre cele mai importante descoperiri medicale din istorie – ele ne protejează nu doar pe noi, ci și pe cei mai vulnerabili din jurul nostru: bebeluși, vârstnici, persoane cu imunitatea scăzută. Și totuși, în ultimii ani, tot mai mulți părinți ezită sau chiar refuză vaccinurile, temându-se de reacții adverse sau mituri care circulă pe internet.
Trăim într-o perioadă în care accesul la informație este nelimitat, dar și la dezinformare.. Dar ce nu știm – sau ce alegem să ignorăm – poate deveni periculos.
Una dintre cele mai grave complicații care pot apărea în lipsa vaccinării ROR este PESS – panencefalita sclerozantă subacută. O boală neurologică rară, dar devastatoare, care apare la câțiva ani după ce un copil face rujeolă. Nu are tratament, iar evoluția este lentă și ireversibilă.
Ce riscăm, ca societate și ca indivizi, dacă renunțăm la vaccinuri? Ce boli pot reveni sau face ravagii în lipsa protecției?
Astăzi, în emisiunea Rețeta Compensată alături de Profesor universitar doctor Mihai Gafencu vom răspunde acestor întrebări, vom demonta mituri și vom înțelege de ce vaccinarea salvează vieți, în fiecare zi.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Actualitate

Șomajul rămâne la 1,07% în Timiș – VoxQub

Șomajul rămâne la 1,07% în Timiș - VoxQub
Actualitate

Peste 140 de oameni intervin în continuare în Parcul Național Domogled – VoxQub

Tichetele de creșă cresc la 770 de lei - VoxQub
Actualitate

Lucrările din Traian avansează – VoxQub

Lucrările din Traian avansează - VoxQub
Actualitate

Agenda zilei, miercuri, 07.10.2026

Agenda zilei, miercuri, 07.10.2026

Alte
știri