Știri Qub – Teste antigen gratuite

Dată

Grecia va oferi teste antigen gratuite din luna aprilie. Cetățenii vor fi nevoiți să își prezinte actul de identitate la farmacie pentru a putea ridica un test pe săptămână. Acesta va fi însoțit de o broșură cu instrucțiunile și sfaturile de utilizare. Grecia vrea să depisteze cât mai multe din cazurile de COVID-19 care ar trece nedetectate în contextul în care autoritățile de la Atena și sectorul turistic se pregătesc pentru sezonul estival. Guvernul elen intenționează de asemenea să lanseze o platformă digitală în care persoanele testate pozitiv cu virusul să poată declara rezultatul pentru a fi direcționate înspre un centru medical unde să fie testați din nou. Executivul de la Atena a decis relaxarea unor restrucții săptămâna aceasta pentru a permite redeschiderea economiei chiar dacă sistemul medical din această rămâne extrem de solicitat.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Spitalul Victor Babeș Timișoara, inclus în programul național ECMO – VoxQub

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a fost oficial inclus în programul național „Acțiuni Prioritare ECMO”, un pas important pentru tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie severă. ...
Actualitate

Modificări importante pentru funcționarii publici și pensionari – VoxQub

Un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului administrativ a fost pus în dezbatere publică, aducând schimbări semnificative privind funcționarii publici care depășesc vârsta ...
Actualitate

Continuă protestele în educație – VoxQub

Protestele din educație continuă să capete amploare, ajungând la a 14-a zi de manifestații în fața Ministerului Educației. Mii de profesori și angajați din învățământ ...
Actualitate

Vouchere pentru energie – VoxQub

De astăzi, persoanele cu venituri reduse se pot înscrie pe platforma online destinată voucherelor de energie. Guvernul a lansat această inițiativă pentru a sprijini plata ...

Alte
știri