Zi neagră pentru România

Dată

România a atins miercuri recordul absolut de îmbolnăviri de la începutul pandemiei, cu un număr uriaș de cazuri noi, aproape 35.000, în doar 24 de ore.
În jur de 8.000 persoane sunt internate, iar activitatea unor spitale este afectată, pentru ca tot mai mulți medici și asistenți au făcut COVID. Autoritățile caută soluții pentru ca personalul medical să fie testat la intrarea în tură. Ambulanțele aduc aproape permanent pacienți în centrele de evaluare. În total, în spitale sunt peste 7.000 bolnavi. De la o zi la alta tot mai mulți medici și asistente se îmbolnăvesc, iar cei care nu au virusul trebuie să suplinească munca celor bolnavi. Din lipsă de personal activitatea medicală este afectată în unele secții ori chiar în toată unitatea sanitară. Având în vedere modul agresiv în care se transmite varianta Omicron, peste jumătate din populația lumii va trece prin infecție în perioada următoare, a precizat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. În paralel, în România a început vaccinarea copiilor care au între cinci și 11 ani. Aceștia primesc două doze de ser Pfizer la interval de 21 de zile.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

ITM Timiș: Legislație și securitate în muncă – MozaiQub

ITM Timiș: Legislație și securitate în muncă - MozaiQub
Emisiuni

Conversații necesare – Jurnalism: Adevăr vs. Algoritm

Prima ediție a dezbaterilor organizate de QubTv: Conversații necesare – Jurnalism: Adevăr vs. Algoritm
Actualitate

Legislație în urmă pentru siguranța mașinilor electrice – VoxQub

Legislație în urmă pentru siguranța mașinilor electrice - VoxQub
Actualitate

Motorina a depășit pragul psihologic de 10lei pe litru – VoxQub

Prețul motorinei standard a depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru în unele stații din București și se apropie rapid la acest nivel în ...

Alte
știri