Birouri pentru informare despre fondurile europene

Dată

Cetățenii care vor să acceseze fonduri europene și au nevoie de informații se pot adresa la birourile județene. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Operațional Regional 2007-2013 în Regiunea Vest, deține un rol important în activitatea de informare pe teme legate de accesarea fondurilor structurale în România. Cei interesați pot beneficia în mod gratuit de diferite informații, precum documente programatice, ghiduri și alte materiale informative, dar și de îndrumare și consiliere asigurată de profesioniști.
Obiectivele activităţii au în vedere facilitarea accesului potenţialilor aplicanţi şi a beneficiarilor finali la sursele de informare pe teme de finanţare din fonduri structurale, în general, şi din Programul Operaţional Regional, în special, oferirea de îndrumare şi consiliere a potenţialilor aplicanți pentru pregătirea cererii de finanțare și monitorizarea preocupărilor aplicanţilor şi beneficiarilor finali cu privire la domeniile de interes pentru finanţare.
Pentru facilitarea accesului la informații privind posibilitățile de finanțare din fonduri structurale, ADR Vest a conceput o listă ce conține datele de contact ale organismelor regionale, precum și ale celor de la nivel național implicate în gestionarea fondurilor structurale în România.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Victor Man

Despre expoziția Victor Man din Florența, în această ediție a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner.
Emisiuni

Drumul apei de la analiză la siguanță – MozaiQub

Drumul apei de la analiză la siguanță - MozaiQub
Emisiuni

Povești cu cântec alături de Marius Holeiciuc

Povești cu cântec alături de Marius Holeiciuc
Actualitate

Weekend prelungit pentru elevi și profesori – VoxQub

Weekend prelungit pentru elevi și profesori - VoxQub

Alte
știri