Sfântul Ioan Botezătorul

Dată

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an, în data de 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. El este cunoscut sub denumirea de “Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Este ultimul mare profet care a constituit puntea de legătură între Vechiul şi Noul Testament. Peste două milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și, de aceea, sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ioan este una a bucuriei, și se spune, despre cine nu se bucură în această zi, că va fi trist tot timpul anului.
Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ioan este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat agheasmă de la preot, în ajun, merg, în dimineața sărbătorii la biserică și, după terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese, apoi îi urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc. Tradiția ne spune că, în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

Importanța colectării și reciclării pentru mediul înconjurător – MozaiQub

Reciclarea nu este un moft sau o tendință, ci este o problemă la care toți trebuie să contribuim pentru a găsi o rezolvare, de la ...
Emisiuni

Ce minivacanţe urmează pentru români – VOX

În luna mai, românii sau bucurat de o minivacanță de şase zile, care a început cu Ziua Muncii, în 1 mai, urmată de o zi ...
Emisiuni

Elevii s-au întors în bănci după vacanță – VOX

Elevii s-au întors în bănci după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși. Cursurile din modulul 5 de școală au început ...
Informații Utile

Agenda zilei, 7 mai 2024

Agenda zilei, 7 mai 2024

Alte
știri