Primul strat de asfalt pe Bogdăneștilor

Dată

S-au finalizat branșamentele la rețelele de utilități pentru termoficare, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu Cetății, iar în curând urmează să circulăm pe asfalt proaspăt. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că, din ianuarie 2022, șoferii vor putea circula pe strada nouă, iar lucrările se vor muta pe cealaltă parte a drumului. Șantierul din Calea Bogdăneștilor a început încă din primăvară, din luna martie. De atunci, muncitorii au lucrat la realizarea rețelelor de utilități și a racordurilor. Termenul de execuție a lucrărilor este de 28 de luni. Modernizarea Căii Bogdăneștilor și a stațiilor STPT de pe traseu aduce și o premieră la Timișoara. De-a lungul bulevardului, în cele 7 stații, vor fi montate automate pentru bilete. La finalul lucrărilor, va deveni primul bulevard din oraș care are linii de tramvai cu gazon.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

Dezbaterea „Tinerii în era inteligenței artificiale” – QubArena

În cadrul Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, tinerii au fost invitați să descopere de ce proprietatea intelectuală contează într-o lume în care ...
Emisiuni

Vaccinarea copiilor: între întrebări, temeri și informații corecte – Viața în Echilibru

Când vaccinăm, ce reacții sunt normale și ce facem dacă am întârziat schema de vaccinare? Discutăm despre vaccinurile copilăriei, ROR, vaccinarea antigripală și cele mai ...
Actualitate

Facturile la căldură se schimbă la Timișoara – VoxQub

Facturile la căldură se schimbă la Timișoara - VoxQub
Actualitate

Trotinetele electrice, sub reguli mai stricte – VoxQub

Trotinetele electrice, sub reguli mai stricte - VoxQub

Alte
știri