Vaccinul Pfizer va fi autorizat, la sfârșitul acestei luni, pentru copiii care au între 5 şi 11 ani.
Dozele destinate celor mici vor veni în recipiente speciale, iar centrele în care se vor face injecţiile vor avea marcaje specifice. Vor veni în flacoane cu câte 10 doze, iar cei mici vor primi 10 micrograme la fiecare injecţie. Sunt recomandate 2 injecţii, la interval de 21 de zile.
Copiii vor putea fi imunizați în cabinetele speciale care vor fi amenajate în centrele de vaccinare existente deja, într-un cabinet din spital ori la medicul de familie, în cazul în care acesta va solicita doze de ser.
Vaccinul va avea termen de valabilitate 10 săptămâni, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade.
Autorizarea vaccinului Pfizer în rândul copiilor
Dată
DISTRIBUIE
Cartea electronică devine și card de sănătate – VoxQub
august 7, 2026
Cartea electronică devine și card de sănătate - VoxQub
Contoarele de căldură, amânate până în 2030 – VoxQub
august 7, 2026
Contoarele de căldură, amânate până în 2030 - VoxQub
Noi reguli fiscale pentru firmele care încearcă să evite insolvența – VoxQub
august 7, 2026
Noi reguli fiscale pentru firmele care încearcă să evite insolvența - VoxQub
Noile tarife de drum intră în vigoare din 1 octombrie – VoxQub
august 7, 2026
Noile tarife de drum intră în vigoare din 1 octombrie - VoxQub



