nicotina

Fumatul – plăcere, obișnuință, viciu sau dependență? – Rețeta Compensată

Fumatul, mai precis, dependența de nicotină, este una dintre cele mai mari probleme ale societății moderne, având un impact puternic atât asupra sănătății noastre, cât și asupra calității vieții, în general. Chiar dacă avem impresia că o țigară nu este mare lucru, efectul acesteia asupra corpului este unul cumulativ, care se poate observa în timp. Din păcate, nu doar fumatul activ are consecințe nedorite, ci și expunerea la nicotină și la fumul de țigară, cunoscută sub numele de ”fumat pasiv”. La nivel global, problema fumatului și a renunțării la acest obicei este considerată de importanță capitală de către autoritățile în domeniul sănătății, mai ales că, în conformitate cu datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, acest obicei este responsabil de multe decese la nivel global. Astfel, peste 8 milioane de oameni își pierd viața, în fiecare an, în urma consecințelor produse de fumat, iar, dintre aceștia, 1,3 milioane sunt fumători pasivi.
Aflăm detalii de la conf. univ. dr. Monica Marc-medic primar pnumolog – în emisiunea Rețeta Compensată

Fumatul – plăcere, obișnuință, viciu sau dependență? – Rețeta Compensată Read More »

VoxQub – Țigări electronice vs țigări clasice

Indicație terapeutică: Pentru o frunte neîncrețită consumați zilnic cel puțin un episod VoxQub. Rubrica ce nu va plictisi niciodată, cu subiecte serioase spuse cu ironie, cu umor, cu un suflu tonic sau empatic poartă numele de Vox Qub. Subiectele zilei, subiecte de actualitate despre întâmplări și oameni, despre situații, decizii și indecizii, toate la Vox.

VoxQub – Țigări electronice vs țigări clasice Read More »