Știri Qub – Țări fără restricții

Dată

Opt țări din Europa, îi scutesc de carantină și de testare pe cei care au fost complet imunizați. Vorbim despre Islanda, Estonia, Lituania, Polonia, Slovenia, Muntenegru, Moldova, dar și România. În acest moment, majoritatea țărilor din Europa impun în continuare restricții la frontieră în condițiile în care valul al treilea al pandemiei lovește din plin. În toate aceste state se poate călători acum fară alte condiții dacă oamenii dovedesc cu o adeverință medicală în limba engleză sau în limba statului respectiv că au fost vaccinați cu schema completă.Cele opt țări au aplicat deja proiectul Comisiei Europene de reluare a călătoriilor fară restricții în interiorul uniunii în baza unui certificat digital de vaccinare. Reamintim că certificatul recunoscut la nivelul întregii uniuni ar urma să fie introdus la începutul verii. Și alte țări vor adopta aceste excepții. De exemplu, Grecia a anunțat că va aplica aceleași reguli românilor, de la jumătatea lunii viitoare. La fel, Bulgaria, Portugalia și Cipru au în vedere să introducă această măsură în curând.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Mai mulți pensionari primesc indemnizație socială – VoxQub

Numărul pensionarilor care primesc indemnizație socială a crescut în aprilie cu peste 7.000 la nivel național, ajungând la peste 900.000 de persoane.
Actualitate

Evaluarea Națională pentru Clasa a II-a începe marți – VoxQub

O zi îi mai desparte pe preșcolarii de clasa a II-a de Evaluarea Națională . Aceștia vor susține prima probă la Limba și comunicare.
Actualitate

Fermierii din Timiș așteaptă subvențiile APIA – VoxQub

Fermierii din județul Timiș sunt în așteptarea subvențiilor APIA pentru campania agricolă 2024.
Actualitate

Castelul Huniade va fi restaurat cu fonduri europene – VoxQub

Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, se pregătește să prindă din nou viață. Monumentul va primi aproximativ 6 milioane de euro pentru lucrări ...

Alte
știri