Știri Qub – Raport al Comisiei Europene

Dată

Aproximativ 9% din produsele prezentate ca fiind la fel în întreaga Uniune Europeană aveau în realitate o compoziţie diferită, deși ambalajul era același, arată a doua parte a unei comparații de calitate realizate de Comisia Europeană. Scopul studiului a fost să afle dacă diferenţele din compoziţia produselor alimentare pot fi percepute de simţurile umane. Raportul a arătat că diferenţele în produsele alimentare nu au urmat un model geografic. Rezultatele demonstrează că diferenţele senzoriale sunt clar vizibile acolo unde există diferenţe mari în compoziţia produsului. De exemplu, conţinutul de zahăr din cerealele pentru micul dejun poate fi perceput dacă se influențează dulceaţa generală a produsului. În schimb, atunci când diferenţele compoziţionale erau mici, experţii nu le-au putut percepe. Spre exemplu, variaţii mai mici ale conţinutului de grăsime din chipsurile de cartofi. Într-o primă etapă, această analiză se bazează pe informaţiile care apar pe etichetele produselor şi pe aspectul părţii din faţă a lor. În conformitate cu legislaţia UE, comercializarea unui produs ca fiind identic cu cel comercializat într-un alt stat membru, chiar dacă acesta are o compoziţie sau caracteristici semnificativ diferite, ar putea induce în eroare consumatorii în mod abuziv.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Ziua Națională a României, sărbătorită la Reșița – MozaiQub

La 105 de ani de la Marea Unire din anul 1918, municipiul Reșița va sărbători Ziua Națională a României cu un program festiv care va
Actualitate

Manifestări de Ziua Națională a României în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara – MozaiQub

Prefectura pregătește, și în acest an, o ceremonie militară de Ziua Națională a României. Primul moment festiv al zilei va avea loc în Cimitirul Eroilor
Actualitate

Paradă de 1 Decembrie, pe Bulevardul Revoluției din Arad – MozaiQub

Arădenii vor putea asista la defilarea cu tehnica din dotare, care va avea loc între Teatru și Palatul Administrativ, vineri, 1 Decembrie, de la ora
Actualitate

”Ficatul gras”-o problemă de sănătate tot mai frecventă – Rețeta Compensată

Ficatul are un rol foarte important în buna funcționare a organismului, de el depinzând sistemul imunitar, digestia și eliminarea toxinelor

Alte
știri